În acest articol am să fac o paralelă între moodboards și stylescapes, cele două modalități de prezentare și validare ale ideilor, către client. Diferențe, pros and cons. Scenariul se poate aplica fie dacă ești specializat în ilustrații, video, graphic design sau branding. Am să fac totuși referință la ultimele două din listă.
Simplu, este o colecție de imagini, texte, patterns, culori, care au scopul de a transmite sau valida un stil vizual.
Dacă lucrezi la o identitate vizuală, cea mai simplă modalitate de a “traduce” cuvintele în imagini este moodboard-ul. Clienții sunt foarte diverși, doar sunt oameni și ei. Deseori în jocul brandingului și al creației de identități vizuale, intră tot felul de cuvinte abstracte, care pe moment (în timpul discuției) par să aibă cea mai mare logică. În realitate lucrurile stau puțin altfel. Fiecare dă înțelesuri diferite lucrurilor și conceptelor. Nu ți s-a întâmplat să îți zică clientul: “Păi eu nu am zis așa!”, iar în gândul tău “Băi, eu așa mi-am notat!”. Se întâmplă des situația asta din cauză că ideile și comunicarea nu sunt clare de la bun început. Câteodată ne aventurăm prea tare, ne pierdem în universul ideilor, facem treabă excelentă, investim o grămadă de timp, ca ulterior clientul să ne transmită că: “Îmi place, e fain, dar parcă nu e ce trebuie!” După atâta muncă fix în situația asta, nu vrem să ne trezim că doare la corazon.
Un moodboard are rolul de a clarifica. După discuția cu clientul, îți iei notițele la puricat. De acolo extragi cuvintele cheie și începi să cauți imagini care reflectă cuvintele respective. Scopul este să găsești imagini cât mai specifice stilului pe care vrei să îl transmiți.
Pros
Este un proces destul de rapid. Există tot felul de template-uri pe net pentru a pune imaginile frumos într-un grid, astfel încât să aibă un aspect îngrijit. Poți folosi Pinterest, Milanote, GoMoodboard sau Canva pentru a salva imaginile. Soluții gratuite sunt câte vezi cu ochii.
Cons
După ce cauți mult și bine, sunt șanse mari să ai prea multe imagini și să nu știi ce să faci cu ele. Devine tot mai confuz. Riști să îți pierzi răbdarea și să nu îți mai pese ce pui în moodboardul final. Pe lângă asta, nu tot ce există într-o imagine este relevant direcției vizuale în care vrei să mergi. De exemplu: lucrezi la o identitate pentru un studio de arhitectură și ai găsit o imagine cu fundal roz, un text serif ca titlu și mai multe blocuri de text puse într-un layout balansat. Ce e relevant pentru proiectul tău? Culoarea de fundal? Stilul de heading? Sau layout-ul corpului de text? Te întreb, nu de alta, dar clientul s-ar putea să se lege de unele aspecte irelevante. “Da de ce e fundalul roz?”. Așadar un alt downside este imposibilitatea de a selecta din imagine ce e relevant.
Este tot un moodbard, dar next level. Let me explain.
Principiul este similar. Scopul este de a clarifica o direcție vizuală. Totuși există diferențe semnificative între moodboards și stylescapes. Cea mai evidentă diferență este formatul. Poți să îți imaginezi un bloc skyscraper, dar întors pe orizontală. Imaginile selectate pentru un stylescape de fapt sunt curatoriate. Le selectezi cu mai multă atenție, iar direcția vizuală o creezi cu mai multă intenție. Scopul este să aduci imaginile la aceeași linie de plutire. Să arate că fac parte din același sistem, că se leagă una de alta. Aici trebuie să folosești Photoshop sau orice alt soft de editare de imagini. Vei face ajustări de genul: selecții (scoți elemente de care nu ai nevoie/clonezi sau completezi cu elemente de care ai nevoie), hue/saturation (schimbi culori, tonuri, contrast, luminozitate), folosești fonturi, adaugi cuvinte cheie, folosești mockups etc. Practic orice ajustare care ajută la creația unei imagini unitare. La final vizualul trebuie să contureze cât mai proeminent subiectul pe care trebuie să îl rezolvi. Dacă faci o identitate pentru un studio de arhitectură, atunci trebuie să își dea omul seama că despre asta e vorba încă de la prima vedere. Dacă în loc de arhitectură seamănă a imobiliare, nu-i bine. Cuvântul cheie este focus.
Într-un stylescape poți spune o poveste, pe care o privești de la stânga la dreapta. Este un “mediu” care permite asta. E ca și cum ai citi o propoziție, și nu cuvinte random dintr-o pagină și mai random.
Nu există o regulă anume după care se construiește. Go wild! Totuși îți recomand câteva idei de care să ții cont când faci stylescapes. Personal îmi place să merg de la mic spre mare.
Chiar te rog să încalci orice “regulă”, vezi și tu ce va ieși. Nici măcar compoziția elementelor în pagină nu are reguli. Asta pur și simplu o găsești din imaginile selectate, sau chiar întâmplător. Dacă vrei ca lucrurile să arate într-un fel anume, atunci poate chiar trebuie să clonezi de mai multe ori o imagine, să îi extinzi background-ul, sau îi dai un crop, o corecție de culoare și un resize. Totul stă în explorare, iar accidente fericite sigur ai să faci.
Cum ziceam, stylescape-ul are scopul de a clarifica și valida o direcție vizuală unde cuvintele nu au reușit să își facă treaba în mod eficient. Când faci selecția la imagini, ai grijă să fii “on brand”, colecționează imagini relevante pentru brand și ia o atitudine critică cu ce intră și ce nu.
Asta este o poveste pentru altă dată. Dar o idee rapidă ar fi să îți desenezi 3 coloane și în fiecare din ele să scrii adjective sau substantive care ar descrie cel mai bine direcția vizuală. Pe cât posibil să fie destul de diferite, cele 3 stiluri să fie cât mai bine definite și să nu existe suprapuneri prea evidente.
Poți folosi orice imagine din sursa vastă a internetului. Un lucru foarte important de menționat este modul de utilizare al acestor imagini. Cam toate au copyright. Da, știu…o să iasă chestii faine și poate o să-ți fie ciudă că nu le poți arăta lumii așa cum ți-ai dori. Mi se întâmplă și mie de fiecare dată. Dacă tot ți le pui în portofoliu, atunci ar trebui să dai credit pentru fiecare imagine utilizată (și asta e a big pain in the arse). Din punct de vedere legal, acele imagini au fost folosite în scop de a face bani. Așa că, use it with caution. Dacă te întrebi ce am să fac cu exemplele de stylescape-uri din acest newsletter, cel mai probabil o să ajungă într-un blog post la o dimensiune redusă și atât. Nu vor face parte din proiectul final.
Pro tip 1: Această suită de imagini trebuie prezentată live clientului. Nu te gândi să o trimiți pe email și gata treaba. Crede-mă că dacă alegi să faci stylescapes, ai să depui o muncă semnificativă. Make it count. Vrei să îți impresionezi clientul? Printează-le! Recomand o dimensiune de 25×120 cm, pe comatex de 5mm. Experiența vizuală e daaaang!
Pe lângă asta, înainte să prezinți, trebuie foarte clar să îi explici clientului ce urmează să vadă. Poți să îi spui ceva de genul: “Pentru [proiectul X] am pregătit 3 direcții vizuale. Toate imaginile ce trasează aceste stiluri sunt luate de pe internet, iar scopul lor este de a clarifica o direcție vizuală în care vrem să meargă brandul.”
Pro tip 2: Dacă optezi să printezi stylescape-urile, atunci de la bun început trebuie să iei în calcul calitatea imaginilor care intră în schemă. Nu ai să găsești tot timpul imagini la 300dpi, dar, come on, asta nu înseamnă că trebuie să folosești “timbre” aka “imagini foarte mici”, pentru că la final calitatea va fi slabă AF! Uite câteva locuri de unde poți lua imagini de calitate medie spre bună.
Și nu în ultimul rând:
Pros
Cons