Zona ta de confort nu e un loc sigur. E o celulă cu pereți moi care se strâng încet.

Poate nu simți cum se strâng. Dar o fac. Cu fiecare oportunitate pe care o refuzi. Cu fiecare conversație incomodă pe care o eviți. Cu fiecare gând de genul "nu sunt pregătit încă".

Singurul mod de a opri strângerea e să împingi pereții. Adică să tolerezi disconfortul. Nu ocazional, ci regulat. Pentru că toleranța la disconfort nu e un talent înnăscut, e un mușchi care se antrenează.

Zona de control vs. zona de confort

Există o diferență enormă între cele două zone. Zona de confort e unde faci tot ce știi deja să faci. Zona de control e unde ai capacitatea să acționezi, chiar dacă nu e confortabil.

Când eviți disconfortul constant, zona ta de control se micșorează. Eviți conversații dificile. Amâni decizii importante. Refuzi oportunități care te sperie. Și cu fiecare evitare, pierzi un pic din autonomie.

Freelancingul e plin de momente incomode. Trebuie să negociezi. Să spui nu. Să ceri bani. Să trimiți facturi. Să dai feedback direct. Să primești critici. Să prezinți concepte în fața oamenilor care te judecă.

Dacă eviți sistematic aceste momente, zona ta de control se reduce la ce e doar familiar. Iar asta te face dependent de confortul altora.

Toleranța la disconfort e un mușchi

Nimeni nu se naște confortabil cu dialoguri grele. Dar unii oameni învață să le tolereze mai bine decât alții. Cum? Prin expunere repetată.

Exact ca la sală. Prima dată când ridici o greutate mai mare, mușchiul tremură. Dar îl faci din nou. Și din nou. Și într-o zi, greutatea aia devine ușoară.

La fel e cu disconfortul emoțional. Prima dată când ceri dublu pentru un proiect, tremură chiloții pe tine. Dar o faci din nou. Și din nou. Și la un moment dat, devii confortabil/ă cu senzația.

Am început să antrenez asta conștient acum câțiva ani. Îmi stabilesc regulat situații în care știu că o să mă simt inconfortabil. Nu pentru că îmi place disconfortul. Ci pentru că vreau să îmi extind zona de control.

În ultimele luni am ieșit "grav" de tot din zona de confort. Încă nu pot să-ți dezvălui ce-am făcut (dar o voi face de îndată ce am toate sforile trase 😊). Pot doar să spun că m-am aventurat în niște zone inițial foarte puțin explorate de către mine.

Cu toate astea, am tot împins până în punctul în care am devenit mult mai încrezător că ceea ce fac este la un nivel decent de ridicat. Zona de control s-a lărgit semnificativ. Și e un sentiment grozav.

Nimic nu a fost și nu este confortabil. Dar fiecare situație mă antrenează să tolerez disconfortul mai bine. Ba chiar să îmi facă o plăcere masochistă din asta. No pain, no gain, nu?

Cum arată antrenamentul practic

Nu-i mare complicăciune, dar trebuie să fii consecvent/ă.

Expune-te regulat. Nu aștepta momentul perfect. Creează situații incomode intenționat. Cere mai mult. Spune nu. Inițiază conversații grele. Prezintă concepte nebătute în cuie. Cu cât o faci mai des, cu atât devii mai bun/ă.

Observă senzațiile fără să le eviți. Când simți disconfortul, nu fugi. Stai cu el. Observă cum se manifestă în corp. Respiră. Recunoaște că e doar o senzație, nu un pericol real.

Crește gradul de dificultate treptat. Nu sări direct la conversația cea mai grea. Începe cu ceva mic. Cere un feedback direct de la un tovarăș. Apoi de la un client mic. Apoi de la unul mare. Construiește progresiv.

Reflectează. După fiecare episod inconfortabil, întreabă-te: ce s-a întâmplat de fapt? A fost atât de rău pe cât mă așteptam? Ce am învățat? Reflecția consolidează învățarea. Eu obișnuiesc să fac asta când scriu în jurnal, în fiecare seară. Îți recomand și ție!

Nu dramatiza. Disconfortul nu e o tragedie. E doar o senzație neplăcută care apare când faci ceva nou. Nu înseamnă că ești nepregătit/ă. Înseamnă că te extinzi.

Ce câștigi când îți antrenezi toleranța

Zona ta de control se extinde. Poți face mai multe lucruri fără să depinzi de alții. Poți lua decizii dificile fără să aștepți permisiunea externă. Poți spune nu fără să te simți vinovat. Poți cere ce meriți fără să te justifici obsesiv.

Anxietatea se reduce. Nu pentru că dispare complet. Ci pentru că învățați să o tolerezi mai bine. Nu mai e un semnal de oprire, devine un semnal de creștere.

Oportunitățile se înmulțesc. Când eviți disconfortul, eviți și șanse. Când îl tolerezi, te deschizi către posibilități pe care altcineva le refuză din frică.

Și cel mai important: construiești încredere în tine. Nu încrederea falsă că totul va fi ușor. Ci încrederea realistă că poți face față la ce vine, chiar dacă e inconfortabil.

Disconfortul nu e dușmanul

E ușor să vezi disconfortul ca pe ceva de evitat. Dar asta îți micșorează lumea. Te ține în locuri familiare, cu oameni familiari, făcând lucruri familiare. E boring.

Când îți antrenezi toleranța la disconfort, îți extinzi zona de control. Îți crești autonomia. Devii mai puțin dependent/ă de aprobare externă. Poți face lucruri pe care altcineva nu le face pentru că nu suportă senzația, iar asta te poate diferenția masiv. Pardon, MASIV!

Nu e despre a te forța să faci lucruri oribile. E despre a recunoaște că multe lucruri valoroase vin cu disconfortul atașat. Și dacă înveți să tolerezi senzația, ai acces la ele.

Ideea e asta

Când simți acel nod în stomac înainte de o conversație grea, nu fugi. Stai cu el. Respiră. Și fă conversația. Pentru că tocmai antrenezi mușchiul care îți va extinde lumea.