În live-ul de săptămâna trecută, l-am invitat la povești pe Daniel Piloiu, tovarăș designer mutat în Italia de 17 ani. La un moment dat, Daniel a zis ceva ce mi-a rămas pe creier:

“Oare care sunt prioritățile mele și cine își va aduce aminte de mine peste câțiva ani? Își va aduce aminte soția mea că am fost prezent și copilul meu? Sau își va aduce aminte clientul? Cu siguranță clientul nu își va aduce aminte.”

Exact despre asta vorbim în acest newsletter.

În freelancing, mai ales dacă ești pasionat și bun la ce faci, e ușor să te lași înghițit de clienți. Proiecte. Deadline-uri. Modificări. Facturi. Strategii.

Dar dacă tragi linie și te întrebi “cine mă ține minte?”, îți dai seama că niciun client n-o să-și aducă aminte că ai stat până la 2 dimineața să-i refaci prezentarea de logo.

Niciun client nu o să-ți mulțumească pentru anii în care ai sacrificat vacanțele ca să respecți brief-ul.

Ok, poate îți lasă un testimonial frumos. Poate îți face vreo recomandare. Dar… asta e tot. Nu trăiești în memoria lor.

În schimb, în mintea și sufletul celor dragi, ai locul tău. Sau nu. Depinde ce alegi să faci.

Muncim ca să avem libertate. Apoi pierdem libertatea muncind.

Daniel povestea cum, după ce a devenit tată, a început să vadă lucrurile altfel.

Diminețile erau o fugă. Seara îl prindea lucrând. Își vedea copilul 10 minute. Și-atunci și-a pus întrebarea: pentru ce muncesc, de fapt?

Când a început freelancingul, visul era clar: mai mult timp pentru familie, mai mult control asupra vieții.

Dar realitatea arăta altfel: prea multe proiecte, prea mult haos, prea puțin echilibru.

Și-a dat seama că libertatea nu vine la pachet cu freelancingul. Vine doar dacă o protejezi.

Freelancingul nu e scurtătura spre timp liber. E testul priorităților.

Poți avea toată flexibilitatea din lume… și să o irosești.

Poți lucra de acasă… și să fii mai absent decât dacă ai fi fost 10 ore la birou.

Poți câștiga mai bine ca niciodată… și să nu-ți permiți un weekend în care să nu verifici emailul.

Când lucrezi pe cont propriu, libertatea nu vine de la clienți. Vine de la tine.

De la capacitatea ta de a spune “azi nu, dragă client!”.

De la alegerea de a face un singur proiect, dar bine, în loc de 5 făcute pe repede înainte.

De la curajul de a-ți pune în calendar pauze, mese, joacă, sport, somn.

Trăiesc și eu toate astea pe pielea mea și pot spune că a devenit o prioritate modalitatea în care sunt perceput de către copilul meu.

Este mult prea ușor să stau în prezența lui pe telefon sau să mă pun la calculator, chiar și atunci când “sunt conectat” la ceea ce facem împreună. Cu un ochi la joacă, iar cu celălalt în ecrane.

Mi-am dat seama că nu sunt un exemplu bun și îmi doresc să fiu 100% prezent în tot ce facem împreună. Nu vreau să creez un precedent în care “tati este mereu ocupat”.

În realitate, la ora 17:00 pun mouse-ul jos. Gata cu munca. Însă toate obiceiurile proaste se adună, și copilul are impresia că, de fapt, “tati tot timpul lucrează”.

Recent, într-o duminică, a venit în vizită pe la noi mama-soacră. Și am prins un moment care m-a deranjat: i-a zis copilului “Lasă-l pe tati că are ceva de lucru la calculator”.

Total greșit. Duminică, la ora aia, nici vorbă de așa ceva. Dar uite ca unele etichete se crează fără să ne dăm seama.

Să-și amintească de mine pe frânturi, că n-am putut duce la bun sfârșit momentele cu el?

Nu, mulțumesc!

Poate nu trebuie să faci mai mult. Doar mai cu sens.

Știu că suntem în era hustle-ului. Content zilnic. Emailuri. Campanii. Scaling. Tools. AI. Abundență de opțiuni și zero spațiu mental.

Dar poate… mai mult nu e mereu mai bine.

Poate ai nevoie doar de 2 ore pe zi în care ești 100% prezent acasă.

Un “nu” spus unui client de rahat.

Un reminder că viața nu e o listă de taskuri, ci o serie de momente trăite în prezent.

Freelancingul nu e despre cât de multe taskuri bifezi într-o zi. Nimănui nu-i pasă. E despre cum alegi să-ți trăiești timpul.

Pune-ți energia în locurile în care contează cu adevărat, fiindcă cei care te iubesc nu-ți numără proiectele, ci momentele în care ai fost prezent(ă) lângă ei.