Hack-uri magice nu există. Nici în freelancing, nici în viață. Există doar pași mici, făcuți constant, până când compun ceva mare. Scurtături care te fac să sari peste efort, disciplină și timp, nu există.

Când ai copil, job și puțin timp liber, n-ai luxul de shortcut. Ai doar opțiunea de a “pișca” timp, dimineața devreme sau seara târziu, și de a investi acele fragmente în proiectele tale. Viața asta obișnuiește să ne dea peste nas și să balanseze lucrurile. Vrei să adaugi ceva nou în calendar? Trebuie să tai timp de altundeva.

Dar, ceea ce doare cel mai tare nu e munca în plus, ci faptul că progresul e lent ca naiba și nu seamănă cu poveștile romantizate de pe net. Că, de cele mai multe ori vedem varianta finală sau cel puțin realizată a unei persoane.

Pe de altă parte toți pașii ăia mici și constanți pe care îi faci în timp, îți demonstrează că ai mers mai departe decât ai fi crezut.

De fapt vorbim aici despre o chestiune de calibrare a așteptărilor.

Freelancer sau nu?

Am primit de curând un mesaj pe LinkedIn de la un coleg de breaslă care îmi zicea că a început drumul în branding pe cont propriu. Au urmat câțiva ani de zbatere, clienți mici, concursuri, un canal de YouTube început și abandonat.

Între timp, omul s-a căsătorit, are un copil mic și, cu toate că a iubit freelancing-ul, a realizat că veniturile inconstante nu mai erau sustenabile. A ales un job stabil în marketing. Dar visul de a reveni în branding încă îl arde.

Și întrebarea s-a pus așa: cum te întorci în freelancing fără să dai cu capul de același zid?

Aici începe partea grea.

Din experiența mea (peste 16 ani de freelancing, din care ultimii 5 full-time), știu că nimic nu e sigur. Băi da nimic!

Veniturile vin și pleacă. Sunt luni în care ești rupt în fund și luni în care te simți pe vârf de munte.

Singura constantă care te ține în picioare e relația cu cifrele. Pentru că pe aia poți pune degetul.

Dacă te uiți doar la luna asta, intri în panică și iei decizii proaste. Dar dacă te uiți la media ultimelor 12 luni, îți dai seama dacă ești bine sau nu.

E ca la bursă. Nu te uiți la o zi roșie ca să judeci tot portofoliul.

Mai bagi o fisă

Însă, în același timp, nu poți ignora partea personală. Cu un copil de 5 ani, știu exact cum e să vii rupt de la job și să mai ai pe listă cumpărături, somn, responsabilități.

Creativitatea nu vine la comandă la ora 10 seara. Și totuși, dacă vrei să crești, trebuie să “piști” timp. Dimineața, înainte să se trezească familia. Sau seara, după ce adoarme copilul. Nu e sustenabil, dar strângi experiențe care contribuie la efectul compus.

Așa funcționează freelancing-ul. Încerci, cazi, mai bagi o fișă. În portofoliu, în brandul personal, în proiecte (inclusiv fictive). Le tot bagi până prinzi combinația câștigătoare.

Problema cea mai mare este acceptarea faptului că drumul este lung și greu. Și că poate dura șase luni, un an, cinci sau zece.

Acceptarea asta te eliberează de FOMO și îți dă energia să faci ce poți, în loc să te macini cu gânduri de genul “oare ar fi mai bine să fac altceva?”.

Eu, personal, am avut de multe ori momente în care am vrut să renunț. Efectiv să-mi bag picioarele.

Dar n-am putut. Pentru că am niște obiective clare care mă țin în priză, cu tot cu copil și cu toate responsabilitățile. Și pentru că m-am antrenat ani de zile să pot duce asta.

Ideea e asta

Hack-uri magice nu există. Există doar recalibrări de mindset.

Dacă astăzi faci o acțiune mică, mâine alta și tot așa, în timp se formează un efect compus. Și într-o zi, când întorci capul, realizezi că n-ai rămas pe loc, ci ai crescut.