De o săptămână încoace am luat-o razna rău de tot. Creierul meu a uitat ce înseamnă butonul de “off”.

M-a lovit un entuziasm din ăla greu de descris. Dar de unde atâta energie?

Well, pentru că am început să mă joc cu niște softuri din astea de AI coding sau, mai nou, “vibe coding”. Vibe coding înseamnă, practic, să faci programare punându-ți toată încrederea în inteligența artificială.

Bineînțeles, eu nu fac programare, că nu mă pricep. În schimb, am devenit destul de priceput în apăsatul unor butoane specifice.

No, dar nu m-am limitat la simple apăsări. Am intrat în povestea asta ca un copil curios, fără prea multe planuri sau reguli.

Aplicația cu care m-am jucat cel mai mult se numește ​Lovable.dev​. Sunt și altele asemănătoare, dar asta mi-a făcut cu ochiul încă din prima clipă.

Am început cu varianta gratuită și mi-am lăsat mintea să zburde liberă. Ce proiect să fac, mă întrebam? Care e cea mai mare bătaie de cap pentru mine, ca freelancer?

Răspunsul a venit repede: administrarea finanțelor. Așa că m-am hotărât să-mi fac propriul sistem de management al cheltuielilor și încasărilor, că parcă Google Sheets nu mai era destul pentru câtă treabă am eu.

Aaaaand so I did. I-am dat aplicației câteva prompts și mi-a picat fața când am văzut ce știe să facă. Atunci mi-am dat seama că pot să-mi folosesc experiența și cunoștințele ca să împing proiectul ăsta mai departe. Și exact asta am făcut: am tot împins până am rămas fără credite.

Gata joaca? Hell no! Mi-am făcut rapid o subscripție de 20$ pentru încă 100 de credite. It’s on now! Zece ore mai târziu aveam gata un sistem complet: bază de date, login, useri, cam tot ce trebuie. Evident, am rămas din nou fără credite.

Nicio problemă, am mai luat 100 (încă 50$). Lucrurile au început să devină cam scumpe.

Ținând cont că acele credite se resetează abia pe 12 August, simt că aștept o eternitate până atunci. Dar nici nu-mi imaginez să plătesc lunar câte 50$, că doar nu-s chiar atât de dus cu capul.

Până acum am investit cam 15 ore în proiectul ăsta. Dar nu-ți imagina că tot timpul am stat doar să “chat-uiesc” cu AI-ul. Am făcut și mici schițe, planuri, design-uri pe care a fost nevoie să i le servesc frumos aplicației.

Am zis că de ce nu, să-mi fac cu un drum și un sistem de tracking la subscripții.

Și în tot timpul ăsta am tras câteva concluzii destul de clare:

1. Modul în care vom crea în viitor, ca designeri, e cu totul diferit față de ce suntem obișnuiți acum.

Bariera de intrare e absurd de joasă. Gândește-te că pe mine m-a costat doar 200 de lei să fac un sistem complex de administrare financiară. Are funcționalități la care nici măcar nu îndrăzneam să visez fără ajutorul unui developer. O să vă povestesc mai multe despre ce nebunii am mai făcut, imediat ce termin niște upgrade-uri serioase (soon).

2. Lovable face greșeli și e ceva tipic unui LLM.

Nu-i perfect. O mai dă de gard uneori. Uneori îmi modifică lucruri pe care nu i le-am cerut. Dar hei, devine tot mai bun pe zi ce trece. Recent au lansat ceva „agent” despre care spun că reduce erorile cu 90%. Și sincer, după ce l-am testat un pic, chiar mi se pare că reduce semnificativ greșelile.

3. Contează extrem de mult să știi exact ce să-i ceri.

“Prompting-ul” nu-i glumă. Trebuie să înveți cum să-i vorbești unui AI și, mai presus de toate, să-ți faci un mini-plan clar cu ce vrei să obții. Dacă până acum se spunea “content is king”, acum aș zice “context is the motherfucking king”.

Trebuie să depui un real efort, pentru a scoate la suprafață detaliile. Trebuie să te apuci de scris.

Overall, sunt mega entuziasmat de câte lucruri pot să fac de-acum înainte. Am îngropat atât de multe idei faine de-a lungul timpului, iar acum am senzația că pot să le aduc în sfârșit la viață.