Ultimele patru săptămâni au fost ca o piesă de teatru prost regizată, în care mi-am jucat rolul cu fața în palmă și replicile încurcate.

Nu știu ce a fost mai prezent – anxietatea că n-am control sau enervarea că mă afectează atât de tare că n-am control.

Ce știu sigur e că a fost o perioadă marcată de nesiguranță. Acel mix de emoții care vine ca un vârtej și scoate la suprafață toate anxietățile, una câte una.

Dar în mijlocul furtunii, m-a plesnit, pentru a nu știu câta oară, o întrebare: cum stă barometrul fericirii mele?

Ce controlezi când nu mai ai control?

Când ai impresia că totul o ia razna, prima reacție este să cauți o supapă. Un buton de stop. Un refugiu.

Iar cel mai la îndemână este să renunți. Să-ți bagi picioarele și să zici: “Gata, nu mai pot. Nu mai vreau. M-am săturat.”

Este reconfortant, pe moment, să nu-ți mai pese. Să îți închizi laptopul și să lași lumea să se descurce fără tine.

Dar pe termen lung, lucrurile nu merg așa. Renunțarea nu te eliberează. Te poate frustra mai mult.

Redescopăr că nu trebuie să controlez totul. Că e ok să nu am toate răspunsurile.

Redescopăr că tot ce pot controla este reacția mea. Modul în care privesc realitatea.

Iar primul pas e să-mi reamintesc ce-mi umple rezervorul de energie, chiar și când restul e în flăcări.

Barometrul fericirii: cum îți măsori binele în mijlocul haosului

Fericirea mea nu este un bonus, este un obiectiv activ. O construcție zilnică, la care am muncit ani de zile.

Așadar, de ce aș arunca totul pe fereastră pentru încă un client stresant sau un deadline imposibil? Începe să nu mai merite.

Din foarte multe puncte de vedere sunt un om împlinit și, mai presus de toate, fericit.

Dar asta nu înseamnă doar bani – să fie clar. Lucrurile pot merge și mai bine la capitolul ăsta.

Culmea e că niciodată n-am pus obiectivele financiare pe primul loc.

Să lucrez cu nu știu ce clienți? Am refuzat. Să mă implic în nu știu ce proiecte? Am refuzat.

Să fiu generos cu timpul meu, când știu că unii cer totul dar oferă prea puțin? Clar, am refuzat.

Am refuzat și refuz în continuare de frică. De frică să nu fiu mai puțin fericit.

Spun “da” la egoism. Dar la un egoism sănătos.

Acel gen de egoism care îți permite să-ți aperi granițele. Să îți păzești energia. Să nu te pierzi pe tine, ca să salvezi altceva ce nu e nici măcar datoria ta să salvezi.

Nu renunți. Înveți să mergi mai bine

Freelancingul nu e un tărâm magic unde totul curge lin.

Este, de cele mai multe ori, o cursă cu obstacole în care tu ești și alergătorul, și arbitrul, și organizatorul, și clovnul.

Ai zile în care totul merge perfect și zile în care simți că nu știi să-ți faci meseria.

În alea proaste, ai două opțiuni: fie îți plângi de milă și renunți, fie îți scoți morcovul din c#r și zici: “Ok, what next?”

Răspunsul nu vine ușor, dar vine.

Poate dintr-un obicei care te readuce pe linia de plutire – o plimbare, o cafea în liniște, o discuție cu cineva care nu te judecă.

Poate dintr-un email vechi în care un client îți spunea că i-ai schimbat viața prin munca ta.

Sau poate dintr-o listă de lucruri mici care te bucură și pe care le ignori atunci când ești în modul “criză”.

Orice ar fi, important e să rămâi. Să stai în proces. Să continui, chiar și atunci când pare că nimeni nu vede efortul tău.

Pentru că tu îl vezi. Și tu contezi.

Ia cu tine următoarele idei:

• Fericirea ta merită să fie prioritate, nu monedă de schimb.
• Folosește-l pe “nu” mai des pentru a putea spune “da” lucrurilor care au importanță pentru tine.
• Renunțarea nu e mereu o opțiune. Uneori, e doar o formă de amânare.