M-am gândit că tema asta cu limitele și granițele profesionale, mai ales când vine vorba de protejarea spațiului nostru, merge perfect pentru un newsletter.

Zilele trecute am dat peste o postare pe LinkedIn, iar răspunsul pe care l-am lăsat acolo mi-a aprins un bec – de acolo a pornit ideea pentru ediția de azi.

N-ai timp? Sau n-ai limite?

Trăim într-o lume în care “remote” a ajuns să fie sinonim cu “mereu disponibil(ă)”.

Când spui că lucrezi de acasă sau ești freelancer, cei din jur – clienți, prieteni, rude – au impresia că ești într-un soi de vacanță permanentă cu laptopul în brațe.

Dacă mai și răspunzi la un email la 10 seara sau la un mesaj duminica, din acel moment ai dat liber la “poți să mă contactezi oricând, nu mă deranjează”.

Problema nu e neapărat că sună lumea. Problema e că tu răspunzi.

Limitele pe care nu ți le pui, devin breșe prin care intră haosul altora în viața ta. Și odată ce se instalează, nu prea mai iese ușor.

Cine n-are limite, să-și cumpere burnout

Fac pariu că ai răspuns la emailuri seara doar ca să nu te mai gândești la ele dimineața. Sau te-a lovit vina pentru că ți-a scris un client și nu i-ai răspuns în primele 10 minute.

Jură pe roșu că n-ai făcut și tu asta.

Timp de ani întregi, am fost omul ăla care răspundea la orice oră. Mi se părea că, dacă nu sunt pe fază, pierd ceva important. Un deadline. O oportunitate. Încrederea clientului. Uneori, respectul.

Eram omul ăla disponibil oricând, pentru că îmi plăcea mult rolul ăsta.

Dar știi care e problema cu urgențele clienților? Că, de cele mai multe ori… nu sunt urgențe. Repet: nu sunt urgențe!!!

Sunt doar lipsă de organizare din partea lor, aruncată în curtea ta.

E presiunea aia de rahat pe care unii ți-o pun în cârcă. Te activează, intri în solving mode și abia after the fact îți dai seama că omul nici măcar nu ți-a citit emailul până luni dimineață.

Deci? Presiunea era o iluzie.

Granițele nu se cer. Se impun.

Evident, nu pot controla când mă contactează lumea. Dar pot controla dacă și când răspund. Și aici apare diferența dintre a trăi reacționând sau a trăi cu intenție.

Eu tot vorbesc despre ideea asta “Live by design, not by default” deoarece cred în ea cu toți atomii de care dispun.

Mi-am făcut un obicei sfânt: după ora 17:00, telefonul intră pe modul “fuck off”. Nu răspund la mailuri, mesaje sau apeluri de la clienți.

Nu contează cât de mare e proiectul sau cât de premium e clientul. Dacă aleg să răspund seara, o fac asumat. Pentru că am calculat prețul: energia mea, timpul meu, viața mea. Și uneori… nu merită.

Clienții înțeleg, dacă tu ești clar. Dacă nu, le explici. Și dacă tot nu înțeleg, există un tool magic numit radio silence.

Câteva zile de liniște pot educa mai bine decât 100 de explicații. În final, oamenii își calibrează comportamentul după regulile pe care le pui. Sau te părăsesc. Și e ok!

“Pai da, dar eu nu-mi permit să pierd clienți…”

E un gând care apare des, mai ales la început. Ai senzația că dacă nu ești disponibil(ă) non-stop, o să pierzi totul. Spoiler alert: nu pierzi nimic valoros. Clienții care fug pentru că nu le-ai răspuns sâmbătă la 11 noaptea nu sunt clienți. Sunt ask-holes, și îți consumă timpul, energia, creativitatea.

Și pe termen lung, ajungi să trăiești prioritatea altora. Fuck that!

Ce-am făcut eu și poți face și tu în următoarele 5 minute (dacă ți se aplică desigur):

• Am dezactivat toate notificările de pe telefon. Bine, nu toate. Le-am lăsat pe alea esențiale. Dar 95% sunt off.
• Am eliminat toate cercurile roșii care îți indică numărul de notificări. Out of sight, out of mind.
• Am aplicat regula de 24h: răspund în ziua următoare, nu în același minut.

Overall am un telefon super plictisitor cu câteva iconițe esențiale și cam atât. Crede-mă când îți zic că îmi este atât de silențios încât îl pot ignora cu ușurință.

Lumea nu arde așa de tare pe cât ne imaginăm.

Tu ce vrei de fapt să construiești?

Pentru mine freelancingul nu e doar un job. E stil de viață. Cu asta mă identific.

Mi-o trebuit libertate, dar mi-am dat seama că libertatea fără limite e un haos ordinar.

E ca și cum ai avea o vilă fără gard. Oricine poate intra, oricând. Unii chiar cu bocanci jegoși. Și la final, tu faci curat în urma lor.

Așa că am construit gardul. Cu reguli, granițe, orare. Nu ca să fiu scorțos, ci ca să fiu eficient. Ca să îmi protejez energia. Ca să nu ajung iar în burnout că-i nasol tare. Ca să pot lucra cu bucurie, nu cu nod în gât.

Vreau să mă trezesc dimineața și să am chef de ceea ce fac. Vreau să răspund din plăcere, nu din obligație. Asta construiesc. Un stil de viață în care munca e parte din viață, nu viața toată.

Ia cu tine următoarele idei

• Dacă nu-ți setezi granițele, alții o vor face pentru tine negreșit.
• Urgențele clienților nu sunt și ale tale – doar dacă alegi tu asta.
• Libertatea fără reguli e doar o altă formă de haos.