Ediția 106
Mulți clienți nu știu exact ce vor de la început.
Fără un proces iterativ, designul se bazează pe presupuneri. Presupunerile duc la erori și mult timp pierdut.
Feedbackul intermediar constant aliniază viziunea clientului cu realitatea, iar rezultatul final devine mai precis și mai valoros.
Sunt convins că ți-a trecut pe la urechi măcar o dată ceva de genul:
Client: “Vreau ceva simplu, elegant și modern” (o cerere super vagă), iar tu ai început să te gândești rapid la vreo șapte direcții posibile.
Sau, cea mai urâtă situație: trimiți un prim draft și, după trei zile, primești un “Hmm, parcă nu e ce-mi imaginam” (yeah, de parcă citești gânduri).
No, zi-mi tu că nu-i frustrant.
Mă scoteau din minți situațiile de genul ăsta. “Ce-i cu clientul ăsta, ’tui ceapa lui?” îmi spuneam. Gândul care mă rodea era că fac o treabă de rahat și că, oricât aș încerca, nu reușesc să-l mulțumesc.
După câțiva ani în care m-am strofocat din răsputeri să-mi mulțumesc clienții (ahem, people pleaser here), mi-am dat seama că, de fapt, modul meu de operare era greșit.
În loc să diminuez sau să elimin presupunerile din timp, le dădeam spațiu de joacă.
Mno, dar m-am prins de treaba asta și, în loc să mă grăbesc, am ales, răbdător, să înțeleg fiecare pas din tot procesul creativ.
Noua mentalitate: “Nu mi-e clar ce vrei? Nu continui până nu e limpede.”
A fost nevoie de niște cojones să spun “Stop joc!”.
Asta e problema lipsei de iterație. Mulți clienți nu știu exact ce vor de la început. Și nici nu e treaba lor să știe.
Dacă tu, ca designer sau antreprenor, te bazezi pe presupuneri, te bagi singur într-o fundătură: pierzi timp, revii la schițele inițiale și, la final, tot trebuie să regândești proiectul.
Multă muncă, făcută degeaba, pe bani puțini. Degeaba ceri 10K dacă tu lucrezi de 30K, nu?
Pe scurt, fără un proces iterativ bine pus la punct, designul devine o loterie 6/49 🍀.
Un design prezentat fără feedback intermediar este riscant.
Clienții pot fi surprinși sau dezamăgiți. Șanse de 50-50.
Cu un proces iterativ, fiecare etapă corectează direcția.
În loc să construiești tot dintr-un foc, împarte procesul în pași clari, unde fiecare rundă de feedback îți aliniază viziunea cu realitatea clientului.
Când clientul e implicat pas cu pas, produsul final nu doar că îi place, dar simte că a contribuit la el. Asta schimbă complet dinamica colaborării.
În loc să fie doar un observator pasiv care așteaptă cuminte “să vadă ce iese”, clientul devine parte activă în proces.
Astfel, se creează un sentiment de co-creație, unde fiecare decizie – de la paleta de culori până la finețea unui detaliu – este asumată împreună.
Și când clientul simte că a avut un cuvânt de spus, șansele ca el să fie mulțumit de rezultat cresc exponențial.
Nu mai e doar “designul tău”, ci devine “proiectul nostru”.
Mai mult decât atât, această implicare reduce din posibilele neînțelegeri sau schimbări majore de ultim moment.
Problema nu e că designul nu e bun, ci că imaginea pe care clientul o avea în minte a fost diferită de ce ai livrat.
Când există feedback intermediar, clientul are ocazia să ajusteze detalii pe parcurs, iar tu nu mai ajungi în situația de a reconstrui totul de la zero.
Un alt avantaj uriaș este că un client implicat în proces va percepe și valoarea muncii tale mult mai clar.
Atât de mult am vorbit despre valoare că mă dor degetele :))
Dacă îl ții în afara procesului și doar îi livrezi produsul final, există riscul să nu înțeleagă de ce a durat atât sau de ce costă cât costă. Iar asta doare… la buzunar, de cele mai multe ori.
Dar dacă vede fiecare etapă, fiecare decizie justificată, fiecare ajustare care duce la un rezultat mai bun, i se schimbă percepția.
În loc să se întrebe “De ce mă costă atât?”, acum va înțelege “De ce merită”.
Valoare. Treaba aia pe care nu poți pune degetul, dar o poți crea din nimic.
Fără un proces iterativ, munca ta e o ghicitoare. O loterie. Un pariu pe care îl faci pe banii și timpul tău.
Scoate presupunerile din joc cât mai repede și nu lăsa clientul să bâjbâie prin întuneric, sperând că o să-i citești gândurile.