Pe măsură ce înaintăm în viață, parcă timpul trece tot mai rapid. Nu ai senzația asta câteodată?

Newsletterul de azi este ultimul din acest an. Revin cu forțe proaspete în ianuarie. Până atunci vreau să îți vorbesc despre progresul pe care cel mai probabil l-ai făcut, dar și despre câteva lucruri pe care le-am realizat cu speranța că poate te inspiră.

Progresul tău din ultimul an există, chiar dacă nu îl vezi. Problema nu e că n-ai făcut nimic. Problema e că n-ai documentat nimic. Și fără documentare, tot ce ai învățat și construit devine o amintire vagă. Un sentiment difuz. O senzație că poate, poate ai făcut ceva. Dar ce anume?

Am observat asta și la mine. Stăteam prea mult cu ochii acoperiți pe parcursul anului. Nu îmi făceam timp să observ ce am făcut și ce nu am făcut. Și când venea finalul de an, realizăm cât de multe lucruri importante au trecut pe lângă mine fără să le bag în seamă.

De ce documentez

De asta documentez. Nu ca să mă laud. Nu ca să arăt lumii cât de productiv sunt. Documentez pentru că altfel pierd insight-urile care m-ar putea ajuta să cresc. Pierd lecțiile care ar putea accelera progresul. Pierd confirmarea că mă mișc înainte, chiar dacă nu simt asta zilnic.

Și da, procesul ăsta de documentare poate deveni complex. Poate deveni asociat cu perfecționismul. Nu este pentru toată lumea. Dar eu nu știu de altă metodă prin care să accesez acele lecții care contează cu adevărat.

Ce am pus pe hârtie anul ăsta

Am pus la un loc realizările din 2025. Unele sunt mari, altele mici, altele trec complet nedetectate. Dar toate mi-au conturat anul. Și poate că te vor inspira să faci la fel.

Am organizat al doilea teambuilding în comunitatea LDD PRO. Nivelul de complexitate a crescut față de primul. Nu puteam să îl organizez singur. Am avut nevoie de ajutorul vulturilor din comunitate. Asta m-a învățat că unele lucruri mari nu se fac singur. Și că a cere ajutor nu e slăbiciune.

M-am întâlnit fizic cu foarte multă lume. La cafea, la bere, prin alte orașe. M-am pus în mișcare. Pentru că nu se compară când ești mereu online cu momentul când aduci online-ul în offline. Avem nevoie de mai mult OFF.

Mi-am refăcut portofoliul integral și am învățat Framer. Din 2019 nu mai pusesem mâna pe portofoliu. Cum am învățat Framer? Simplu. M-am apucat de portofoliu în timp ce învățam Framer. A fost haotic. A fost frustrant. A fost exact ce trebuia.

Am pus accent pe AI și automatizări. Mi-am refăcut sistemul financiar de la zero, integrat cu AI. Am implementat un calculator de prețuri pentru freelanceri. Design, codare, tot ce presupune asta. Manual, custom și asistat de AI. Am început să învăț n8n și tot felul de lucruri tehnice de care sunt entuziasmat.

Am scris în fiecare zi în jurnal. Urmează să îl aduc la viață prin design și print. Asta a fost cea mai simplă practică din toate, dar probabil cea mai valoroasă pentru că mi-a arătat zilnic unde sunt. Ce gândesc. Cum evoluez.

L-am învățat pe Alex să se dea cu bicicleta. Primele zile am alergat ușor pe lângă el. Apoi am început să fac sprint. Apoi mi-am cumpărat trotinetă de oraș de-aia la care împingi cu piciorul. Apoi am trecut oficial la bicicletă pentru că nu mai țineam pasul.

A fost o călătorie extraordinară să îl vezi pe copil cum leagă învățăturile și se îmbunătățește sub ochii tăi. Iar conexiunea tată-fiu s-a întărit și mai mult.

Și am mai făcut o treabă faină cu Alex. L-am învățat tot alfabetul, litere de tipar și de mână, mari și mici, diacritice și digrafele alea (ghe, ghi, ce, ci etc).

Și nu în ultimul rând mai am două proiecte secrete destul de mari (foarte intimidante). Nu știu cum naiba le-am găsit loc anul asta, dar mă bucur că am făcut-o. Mai multe despre asta la anu'.

Pe lista neagră

Sunt și lucruri care nu s-au întâmplat. Nu am citit la fel de mult și m-am lăsat pe tânjeală. Din punct de vedere financiar am încetinit, dar cu intenție, pentru că aveam nevoie să îmi iau timp pentru altceva. Am pus stop la conținut pe social media și, surprinză, nimeni nu mi-a dus dorul. Dar a fost ok așa.

Toate astea nu sunt o formă de lăudăroșenie, ci mai degrabă o formă de recunoaștere a reușitelor, dar și a eșecurilor, pentru că ambele mi-au conturat anul. Și pentru că fără documentare, toate ar fi dispărut în uitare, iar eu aș fi rămas cu senzația vagă că poate am făcut ceva, dar nu știu exact ce.

Nu îți cer să faci exact ca mine, îți cer doar să te oprești și să observi.

Să pui la un loc ce ai realizat în ultimul an și să recunoști progresul pe care l-ai făcut, chiar dacă ți se pare invizibil, pentru că e acolo, chiar dacă nu îl simți zilnic.

Ideea este asta

Progresul e invizibil când îl trăiești. Are nevoie de perspectivă. Are nevoie de documentare. Fără asta, riști să ajungi la finalul anului cu senzația că ai stat pe loc, deși ai avansat enorm. Și asta e tragic. Pentru că pierzi nu doar confirmarea că te miști înainte, ci și lecțiile care te-ar putea face să te miști mai repede.