Ediția 61

4 momente cheie de schimbare radicală

3
 min timp de citire

Se apropie sfârșitul anului și îmi vin gânduri existențiale. Așa procrastinez eu în perioada asta. În loc să fac treabă, cuget ca badea Ion și mă gândesc la tot felul.

În ultimii ani am avut câteva momente cheie care mi-au schimbat în totalitate direcția de mers, atât pe plan personal cât și profesional. Când privesc acum în urmă îmi dau seama cât de împrăștiat eram.

Vreau să împărtășesc cu tine o parte din aceste momente cheie.

Pot să pun degetul pe fiecare pentru că am vorbit des despre asta prin jurnalele mele și fiecare reușită, fie ea mare sau mică, am notat-o. Nimic n-a scăpat 😄. Here we go:

Căsătoria

Am ajuns într-un punct în relație unde totul era clar. Atât eu, cât și Natalia, doream să facem următorul pas.

Când vine vorba de căsătorie știu că este scary pentru unii. Responsabilitățile cresc iar "libertatea" este mai puțină (spun unii). Personal am ales să mă supra-responsabilizez față de persoana de lângă mine. It felt right. Am simțit că am făcut un "upgrade" la scopul meu.

Eram conștient că voi putea continua să creez în liniște, cu sprijinul Nataliei și uneori, cu șuturile în cur pe care urma să le primesc (and I sure did).

Am conceput un sistem financiar

Inevitabil căsătoria cu responsabilitățile ei intră și în domeniul finanțelor. Subiectul banilor este unul destul de sensibil în general. Într-un cuplu cel mai întâlnit combo este "unul cheltuitor altul conservator".

Am făcut și noi parte din această echipă. Ne-am schimbat radical obiceiul de a cheltui bani și asta pentru că am căzut de acord asupra unui sistem prin care am impus limite. Desigur că avem flexibilitate here and there, însă regulile rămân reguli și le respectăm.

Dar și la nivel profesional am devenit hyper-aware de beneficiile pe care le am atunci când amân cheltuielile emoționale, până în momentul în care le elimin de tot și las loc celor care îmi aduc un "return".

Ies frecvent din zona de confort

Sunt conștient de obiceiurile mele, în special de cele care duc la cea mai mare pierdere de timp. Când simt nevoia de ceva palpitant, fac pași pentru a ieși din zona de confort.

O idee, un proiect, o acțiune. Anything creative.

De cele mai multe ori ajung în acel punct de “no return” și îmi dau seama că am avansat prea mult pentru a renunța. Apoi mă întreb “Cine dracu m-o pus să faci asta?” și în cele din urmă termin toata treaba.

Întotdeauna găsesc satisfacție la finalul drumului iar asta îmi provoacă “dependență”.

Am ajuns să fac sport constant

Cine eu? Acel șoarece de bibliotecă care deține două hernii de disc și care ani de zile și-a petrecut timpul stând pe scaun încurajându-și sedentarismul?

Not anymore!

Deși merg la sală constant de un an și jumătate, sportul încă reprezintă un domeniu nou pentru mine. Ce am observat este că motivația mea s-a schimbat de la "a slăbi" la ceva mult mai profund.

Acum, mă gândesc mai puțin la ceea ce poate face obiceiul ăsta pentru mine și mai mult la modul în care acest obicei va ajuta oamenii de care îmi pasă.

Practic vreau să îmi extind perioada de timp petrecută pe această planetă,  să mă joc cât mai mult cu copilul meu și să nu mă plâng de dureri de spate și genunchi.

Anyway. Pentru a ne înțelege mai bine evoluția, este important să ne uităm în urmă ocazional și să trasăm o linie imaginară care ne ajută să identificăm momentele pivot care au contribuit la definirea identității noastre actuale.

În felul acesta ne putem continua drumul cu mai mult entuziasm, ey?

Resurse utile

Grid it™ este un plugin pentru Adobe Illustrator, creat special pentru designerii de logo-uri. Acesta accelerează semnificativ procesul de creare a grid-urilor, un task care în mod tradițional durează o mică eternitate. Nu-i perfect plugin-ul dar ajută mult să furi ochii clientului.

Freelancing

Vine timpul pentru un soft reset

Acum e un moment ideal să încetinești ritmul și să-ți organizezi gândurile. Reflectă asupra anului care a trecut, analizând ce a funcționat și ce nu.

Nu o să discutăm despre obiective, dar aș vrea să îți ofer două sugestii care s-ar putea să te inspire. Sunt idei pe care le poți aplica.

Acum este timpul perfect să îți actualizezi portofoliul. Nu te aștepta să-ți pice clienți din cer. 2024 va fi destul de fucked up din punct de vedere fiscal. Așa că "get your guns ready" și propune-ți ca anul ce urmează să ieși din vizuină.

Pe lângă portofoliu, prioritizează-te pe tine din toate punctele de vedere. Sănătate, relaxare, conectare. Dacă nu o faci, vei fi "prioritatea" altora și nici nu are rost să spun cât de important este să îți poți controla propriile decizii și să răspunzi de ele. Live by design, not by default.

Portret Stefan Asafti